marți, 22 aprilie 2014

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință


Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin



Troparul, glasul al -lea
Ca un izbăvitor al celor robiți și celor să­raci ocrotitor, celor bolnavi doctor, con­­­ducătorilor ajutător, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hris­tos Dum­nezeu să mântuiască sufletele noastre.


Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință
Cu nevoinţă bună te-ai nevoit prin credinţă, purtătorule de chinuri al lui Hristos şi păgânătatea chinuitorilor ai mustrat şi jertfă bine primită lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta şi cunună de biruinţă ai luat; şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli.
Condacul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință
Cel Ce Te-ai Înălţat...
Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele virtuţilor adunându-ţi. Că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri şi luptând cu sânge pe Hristos ai luat. Şi cu rugăciunile tale sfinte, dai tuturor iertare de greşeli.
Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (1)
Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea:
Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântu­iască sufletele noastre.

Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea:
Cu nevoinţă bună te-ai nevoit prin credinţă, purtătorule de chinuri al lui Hristos şi păgânătatea chinuitorilor ai mustrat şi jertfă bine primită lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta şi cunună de biruinţă ai luat; şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli.

Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Ziua Învierii...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mai presus decât soarele a strălucit pomenirea ta acum, mucenice înarmat al lui Hristos. Căci ca nişte raze prealuminoase, strălucirile minunilor în tot pământul strălucit le-ai vărsat, de lumină purtătorule, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Însuţi oştitorule, mult biruitorule, luptătorule al lui Hristos, dă-mi mie ca să laud luptele şi vitejiile tale, pe care le-ai suferit bărbăteşte, aprins de dorul lui Hristos, înţelepte, Căruia şi viezi, bucurându-te.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un nou David viteaz te-ai arătat în războaie, îndemânatic cu mâna. Că precum acela pe Goliat, aşa şi tu pe protivnic l-ai biruit, surpându-l cu săgeţile cuvintelor tale, Încununate Gheorghe.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cât este de înfricoşătoare, de negrăit şi minunată naşterea ta cea frumoasă, Fecioară. Căci ca pe un Prunc pe Dumnezeu Cel cu totul Desăvârşit L-ai alăptat la sân trupeşte; uimitoare auzire: Hrănitoarea de Prunc, Maică fără de bărbat.

Cântarea a 3-a. Irmos: Veniţi să bem băutură...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucitu-ne-a nouă întru tot lăudata pomenire a slujitorului lui Hristos, cea împreună mergă­toare cu Învierea Lui. Întru care adunându-ne credincioşii, lumi­nat să prăznuim.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Veseleşte-te pământiile şi cerule, munţii şi toate dealurile săltaţi, pentru că râuri de minuni varsă nouă de sus, Mucenicul Gheor­ghe.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tot pământul şi seminţiaome­nească şi cerul împreună se bucură şi Oastea îngerească, că cel dintâi ostaş al lui Hristos, Marele Mucenic Gheorghe, acum de pe pământ merge la cer.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Veseleşte-te şi te bucură, Marie, că de a şi trecut ieri ca o sabie prin inima ta Crucea Fiului tău, dar ca dintr-o cămară din mormânt a răsărit.

Cântarea a 4-a. Irmos: La Dumnezeiasca strajă...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întrecut-a pe împărăteasa dinspre miazăzi, cea mai dinainte, înţelepte, Împărăteasa Alexandra acum, că uimită fiind a alergat la înţelepciunea ta. Pentru aceasta stă împreună cu tine, mucenice, de-a dreapta lui Dumnezeu, ca o împărăteasă.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dovedirile cuvintelor tale nesuferindu-le păgânul, a poruncit să te bată peste gură, Sfinte Mucenice Gheorghe; măcar că aceasta era lovită, ca un chimval împotrivă a răsunat, strigând: Singur Hristos este Dumnezeu Adevărat.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Adevărate prieten al lui Hristos şi mai marele luptătorilor Lui, prealuminate luminător al lumii, stea prealuminoasă, sfeşnic preastrălucitor, păzitorule neadormit al celor ce te cinstesc pe tine, păzeşte-ne pe noi, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Iată ai şi născut Curată şi Fecioară ai rămas întru aceasta. Minune mult minunată cu adevărat, înfricoşătoare, străină aurire! Că pe Dumnezeu, Împăratul tuturor, purtându-L în braţele tale, la sân L-ai alăptat ca pe un Prunc, pe Hristos Dătătorul de hrană, Fecioară.

Cântarea a 5-a. Irmos: Să mânecăm cu mânecare...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cinstită Învierea Mântuito­rului, cea de praznic, o laudă Biserica săltând şi mutarea purtătorului de lupte acum cântând. Căci aceste două bunătăţi împreună merg.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Măreşte străină minunea ta, izvorâtorule de minuni, bunul Glicherie, al cărui bou cu minune l-ai înviat şi pe el Domnului tău jertfă vie l-ai adus.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca să laud mărirea ta umple-mi gura mea de laudă, dând har şi minţii mele, Sfinte Mucenice Gheorghe. Că se bucură duhul meu când cântă ţie.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preacurată, cum ai fost Hrănitoare de Prunc cu lapte şi Fecioară mai presus de cuvânt, nu mă pricep de această a ta înfricoşătoare Taină! Deci cinstind naşterea ta, mă închin ţie, Preasfântă a mea Stăpână.

Cântarea a 6-a. Irmos: Pogorâtu-Te-ai...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iată ţie şi o rândunea veselă, pe Sfântul Mucenic Gheorghe, de Dumnezeu adunat popor! Te umple pe tine de harul primăverii în chip minunat. Deci împreună bucurati-vă cu bucuria lui toţi.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Chinurile aspre ale grelelor încercări suferindu-le, acelea le-ai socotit ca pe nişte desfătări, răbdând şi cântând Domnului, mărite; glasul rugăciunilor tale, ca întru o învârtire de tunet a răsunat.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Veseleşte-te şi saltă ceată a luptătorilor, aflând acestei prăznuiri de acum începător pe Sfântul Gheorghe şi vă bucuraţi împre­ună cu dânsul ca David, că a Domnului este ziua aceasta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Şi ai născut şi iarăşi Curată eştica şi întâi, înfricoşătoare şi de negrăit naştere, Maică Fecioară care nu ştii de mire, pe Cel mai presus de ani; Care S-a făcut Prunc precum suntem noi, născându-L mai presus de minte.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele virtuţilor adunându-ţi. Că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri şi luptând cu sânge pe Hristos ai luat. Şi cu rugăciunile tale sfinte, dai tuturor iertare de greşeli.

Cântarea a 7-a. Irmos: Cel Ce a mântuit pe tineri...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Doresc a lăuda minunile tale şi iarăşi mă sfiesc; căci dacă vreau să le număr, ele sunt mai mult decât nisipul la număr. Deci primeşte, luptătorule, această a mea scurtă laudă.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu este nici pământ, nici mare, nici cetate, nici pustietate, unde să nu se verse cu adevărat izvoarele cele pline ale minunilor tale, mucenice; că numele tău cel minunatul în tot pământul se cântă.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Se miră Oastea Îngerească de lupta ta, voievodule, de tine uimindu-se Împăratul îngerilor a iubit frumuseţea ta, mucenice. Pentru aceasta împreună cu Dânsul pururea a împăraţi te-a învrednicit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Prealuminate Cort cel de Dumnezeu Lucrat, Sfeşnice cu totul de aur, Năstrapă, Chivotule, Biserică în care Dumnezeu locuieşte, Toiag care minunat ai odrăslit, Maică fără de bărbat, pe noi cei ce te rugăm păzeşte-ne, Fecioară, Ceea ce eşti cu multe numiri.

Cântarea a 8-a. Irmos: Această numită...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cântări ca nişte flori cu bun miros culegând din alt rai, adică din Psaltirea cea de Dumnezeu însuflată, veniţi să împletim mucenicului cunună luminoasă din cântări împletită, că a biruit surpând puterea satanei.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vino de spune făcătorule de cântări, proorocule, dreptul acela, care a înflorit ca finicul, cine şi care este? Mult lăudatul Mucenic Gheor­ghe este pom cu dulce roadă adevărată, de inimi hrănitor.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vino, arată-te, întâmpină-ne pe noi cuibul tău, ca un vultur cu aripile de aur încălzindu-ne, pururea ne sprijineşte, întinzându-ţi aripile tale, că bine este sub umbra ta a ne odihni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Iată, Aceea pe care mai înainte ai vestit-o, Proorocule, Fecioara care a zămislit fără de sămânţă, Împărăteasa şi Doamna. Şi ca o Maică a născut pe Împăratul tuturor, rămânând cu totul fără stricăciune: Minune Străină este naşterea ta, Fecioară.

Cântarea a 9-a. Irmos: Luminează-te, luminează-te...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rouă preadulce munţilor picuraţi; şi tu mai ales muntele cel sfânt saltă. Dănţuieşte acum şi te bucură luminat, că ai aflat prea puternic păzitor de munte, pe Marele Mucenic Gheorghe.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Laudă acum împreună toate moştenirile neamurilor, binecu­vântează, cântă şi cu un glas strigă: Bucură-te, Mântuitorule şi bucuria credincioşilor. Bucură-te şi tu, lauda purtătorilor de lupte, Sfinte Gheorghe Preaminunate.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Loviturile cu toiege, strujirile şi bătăile cu vine de bou, încălţămintea cea de fier, groapa cu varul le cinstesc, şi altele câte ai răbdat, pătimind, mucenice al lui Hristos, toate le fericesc şi roata o sărut.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Sfântul Dimitrie Mucenice,împreună cu Lăudatul Mucenic Gheorghe, că amândoi sunteţi buni, nici acum nu părăsiţi, păzind locul acesta pururea. Şi toate mulţimile încercărilor împrăştiaţi-le amândoi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Mărirea, Frumuseţea şi Podoaba credincioşilor, Desfătarea îngerilor şi Mântuirea lumii, Preacurată Maica lui Hristos Dumnezeu, pe cei ce aleargă la Acoperământul tău, păzeşte-i, Stăpâna mea.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Cu chipurile dreptei credinţe bărbăteşte purtându-te şi înşelăciunea păgânătăţii surpând, mucenice, ai călcat cutezanţele vrăjmaşului şi cu Dumnezeiască râvnă mintea aprinzându-ţi, ai stins semeţia tiranilor cea fără de Dumnezeu. Pentru aceasta după vrednicie ai luat cunună, răsplătire pentru chinuri şi dai tămăduiri celor ce aleargă la tine cu credinţă, purtătorule de biruinţă, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Bogăţia de jos, cea de pe pământ, împărţind-o tuturor, mucenice înţelepte, ai moştenit Bogăţia cea Cerească cu ostenelile tale; căci cu Preacurata Cruce ca şi cu o platoşă te-ai îmbrăcat şi cu ea ai ruşinat cutezanţa tiranilor. Pentru aceasta cu rugăciunea dai celor ce te roagă pe tine Dumnezeieştile daruri şi hărăzirile de tămăduiri, purtătorule de biruinţă, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste sfântă pomenirea ta.


Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (2)
Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea:
Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântu­iască sufletele noastre.

Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea:
Cu nevoinţă bună te-ai nevoit prin credinţă, purtătorule de chinuri al lui Hristos şi păgânătatea chinuitorilor ai mustrat şi jertfă bine primită lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta şi cunună de biruinţă ai luat; şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli.

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cei ce cu fierbinte credinţă şi cu dragoste te cheamăpe tine, mucenice al lui Hristos, purtătorule de cunună, Sfinte Gheorghe, stând cu totul luminos înaintea Cinstitului Scaun al Celui Ce stăpâneşte toate, cu rugă­ciunile şi cu ocrotirile tale, păzeşte-i.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Semănătură de bun soi a lui Dumnezeu te-ai făcut, Mare Mucenice Gheorghe, prin muceniceştile fapte fiind lucrată şi ca pe o bogăţie strălucită te-a depus în Visteriile Cereşti Căpetenia ostaşilor pe tine, ca pe cel ce vitejeşte te-ai oştit.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tare şi cu răbdare te-ai pornit spre lupte, de tine însuţi fiind chemat, Preafericite Gheorghe. Şi întorcând înapoi tabăra cea cumplită a tiranilor, rugător pentru toţi cei ce te cheamă pe tine, te-ai făcut.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fericita viaţă cea ascunsă întru Hristos acum primind, Mărite Mucenice Gheorghe, pentru care te-ai nevoit până la sânge, roagă-te să se mântuiască de toată primejdia cei ce te laudă pe tine cu credinţă, purtătorule de biruinţă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cer Cuvântător te-ai arătat Maica lui Dumnezeu, care ai încăput în pântece pe Cuvântul Cel Ceresc, prin Care toate s-au făcut, cerul şi pământul şi cele mai presus de ele. Pentru aceasta cu îndrăznire roagă-te, să fie mântuiţi cei ce te laudă pe tine.

Cântarea a 3-a.Irmos: Înflorit-a pustiul..
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cununa pătimirii strălucind, mărite, roagă-te Mântuito­rului şi Dumnezeu, să izbăvească de toată nevoia pe cei ce te cheamă pe tine cu bună credinţă, fericite.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu bogate străluciri fiind luminat, preaînţelepte, alungă întune­coasa mâhnire şi negura pati­milor de la noi, cei ce cu credinţă te lăudăm pe tine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu nădejdea fiind sprijinit şi cu dragostea şi cu credinţa îngrădindu-te, Sfinte Gheorghe şi cu Puterea lui Hristos tare făcându-te, înşelă­ciunea idolilor ai surpat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cel Ce a luminat marginile, Preasfântă, L-ai născut cu Trup pe Cel fără de trup şi Care mai înainte de toate este împreună fără de început cu Tatăl. Pentru aceasta pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cu credinţă te cinstim.

Cântarea a 4-a.Irmos: Venit-ai din Fecioară...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lăudăm luptele tale, Preafericite Gheorghe, prin care ai surpat capiştile idoleşti şi ai stricat toată înşelăciunea cea diavolească, preafericite.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Alină tulburarea ispitelor şi a primejdiilor şi toată bântuiala demonilor o goneşte de la cei ce te laudă pe tine ca pe un ostaş al lui Hristos, vrednicule de laudă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Răsărit-ai ca o stea purtătoare de lumină, Sfinte Gheorghe, cu vitejia sufletului şi cu tăria credinţei, întunecarea înşelăciunii gonind, ai mântuit pe cei ce te laudă pe tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mântuire Înfiinţată ai născut Fecioară, care cu bogată milostivire şi cu firească bunătate mântuieşte pe om, şi chipul cel stricat îl zideşte.

Cântarea a 5-a.Irmos: Cel Ce eşti Luminarea...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca cel ce ai mucenicească îndrăznire către Stăpânul, cere cu osârdie mântuire pentru cei ce te laudă pe tine, de neputinţele sufleteşti mântuindu-i cu rugăciunile tale, mucenice, purtătorule de lupte, Preafericite Gheorghe.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu îngereştile cete împreună dănţuind ca un mucenic şi de mărirea cea nemuritoare şi fericită, purtătorule de cunună, fiind plin, pe cei le aleargă la acoperământul tău, din toată furtuna şi viforul scoate-i.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Izbăveşte-ne pe noi de toată nevoia ca un milostiv, alungând tulburarea păcatului şi a primejdiilor celor de multe feluri, primind, Hristoase, rugăciunile slujitorului tău Mucenic Gheorghe.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Datoria strămoaşei Eva, Maica lui Dumnezeu, tu ai plătit născând pe Mântuitorul lumii cu Trup îmbrăcat din tine. Pentru aceasta toţi te fericim pe tine, Fecioară, care eşti cu har Dăruită, cu totul fără prihană.

Cântarea a 6-a.Irmos: De adâncul greşelilor...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mai presus de fire şi de cuvânt şi de cuget sunt lăudate neîncetat bărbăţiile vitejiei tale, Preafericite Mucenice Gheorghe.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împreună vorbitor cu Oastea cerească fiind, fericite şi Dumnezeiască arătare cât este cu putinţă văzând, pe cei ce te cinstesc pe tine cu credinţă, izbăveşte-i.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
În tot chipul fiind adus lui Dumnezeu şi strălucirile minu­nilor primind, daruri împarţi celor ce au trebuinţă, Preafericite Gheorghe.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Acum la tine scap, Preacurată, miluieşte-mă prin rugăciunile tale şi mă păzeşte, că poţi câte le voieşti ca o Maică a Celui Ce toate le poate.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele virtuţilor adunându-ţi. Că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri şi luptând cu sânge pe Hristos ai luat. Şi cu rugăciunile tale sfinte, dai tuturor iertare de greşeli.

Cântarea a 7-a.Irmos: Porunca cea potrivnică...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Urmând Stăpânului tău, mucenice, de bunăvoie ai alergat la lupte, mărite şi biruinţă luând, Bisericii lui Hristos păzitor ai fost, pe aceea pururea păzeşte-o cu ocrotirile tale.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un mucenic nebiruit, ca un purtător de lupte, ca un apărător al credinţei neînfruntat, fă-te acum turn neclintit celor ce te laudă pe tine, Preaînţelepte Gheorghe, îngrădindu-i cu rugăciunile tale.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înţelepţeşte ai semănat Dumneze­iasca sămânţă şi ai înmulţit-o, udând-o cu curgerile sângelui tău, fericite şi cu sârguirea ostenelilor şi cu feluri de răni, prin care ai stins semeţia tiranilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fecioară ai rămas şi după naştere; că ai născut pe Dumnezeu Cel Ce hrăneşte pe toţi, pentru mila cea nespusă şi milostivirea cea multă făcându-Se Om, Preacurată; pe Care acum roagă-L să ne mântuim noi toţi.

Cântarea a 8-a.Irmos: De şapte ori tiranul...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Năvălirea celor cumplite şi a patimilor, a primejdiilor şi a înconjurării celei tulburătoare, asuprelile bolilor şi meşteşugirile demonilor şi pornirile vrăjmaşilor, potoleşte-le cu rugăciunile tale, purtătorule de cunună, Sfinte  Gheorghe.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toată Lumina Preasfintei Treimi, Preafericite, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, curat fiind strălucit, ca un mucenic nebiruit, ca un apărător al dreptei credinţe, ca un biruitor de Dumnezeu încunu­nat, miluieşte, cerescule locu­itor, cu rugăciunile tale, pe cei ce te cinstesc pe tine cu credinţă.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Cu cunună duhovnicească în multe feluri fiind împodobit şi cu cunună de împărăţie, cu sceptru fiind înfrumuseţat şi îmbrăcat în porfiră roşită în sângele tău fericite, împreună împărăteşti cu Împăratul Puterilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cel Ce S-a născut din Tatăl fără de ani şi mai înainte de veci a Strălucit şi toate cele văzute şi nevăzute a făcut, Fecioară Maică, L-ai născut. Pentru aceasta pe tine, Născătoare de Dumnezeu toate neamurile te mărim.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm si să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
De şapte ori tiranul haldeilor a ars cuptorul nebuneşte pentru cinstitorii de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.Irmos: Fiul Părintelui...
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Neîncetat roagă pe Domnul, pentru noi cei ce te lăudăm pe tine, fericite, ca pe un mucenic al lui Hristos, ca pe cel ce ai biruit pe tirani, ca pe un gonitor al viclenelor duhuri, ca pe un neadormit păzitor, ca pe un ocrotitor neînfruntat.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răsplătiri pentru lupte din destul ţi-a dăruit ţie Stăpânul tuturor. Căruia stându-I înainte cu încredere mucenicească, de trei ori fericite şi cu veselie pe cei ce te cheamă pe tine păzeşte-i, cu grijă înconjurându-i.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pământul te-a acoperit şi cerul te-a primit şi s-a deschis ţie lămurit uşa Raiului, în care cu bucurie, purtătorule de lupte, dănţuind şi ocolind pe cei ce te laudă cu credinţă, cu rugăciunile tale păzeşte-i.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe tine Cortul mărturiei te-a închipuit mai înainte, Preacurată, în care erau tablele şi năstrapa şi sicriul cel de aur. Că precum acela pe acelea, aşa şi tu pe Cuvântul Cel fără de început, în pântec L-ai Încăput Întrupat, Născătoare de Dumnezeu.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Cu chipurile dreptei credinţe bărbăteşte purtându-te şi înşelăciunea păgânătăţii surpând, mucenice, ai călcat cutezanţele vrăjmaşului şi cu Dumnezeiască râvnă mintea aprinzându-ţi, ai stins semeţia tiranilor cea fără de Dumnezeu. Pentru aceasta după vrednicie ai luat cunună, răsplătire pentru chinuri şi dai tămăduiri celor ce aleargă la tine cu credinţă, purtătorule de biruinţă, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Bogăţia de jos, cea de pe pământ, împărţind-o tuturor, mucenice înţelepte, ai moştenit Bogăţia cea Cerească cu ostenelile tale; căci cu Preacurata Cruce ca şi cu o platoşă te-ai îmbrăcat şi cu ea ai ruşinat cutezanţa tiranilor. Pentru aceasta cu rugăciunea dai celor ce te roagă pe tine Dumnezeieştile daruri şi hărăzirile de tămăduiri, purtătorule de biruinţă, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste sfântă pomenirea ta.
Condac 1:
M
ultnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, mare mucenice Gheorghe!
Icos 1:
Î
nger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!
Condac 2:
V
ederile minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Zi­di­torul și îm­preună a muri cu El, decât a trăi și a avea câștigare vremelnică; pentru că ai dorit a te în­cununa cu cununa mucenicilor și a cânta Dom­nului: Aliluia!
Icos 2:
G
heorghe, de trei ori fericite, plugar al cin­stirii de Dumnezeu te-ai arătat după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înșe­lăciunea idolilor din rădăcină smul­­gând-o. Pen­tru aceasta, vrednic ești a auzi de la toți acestea:
Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credințe;
Bucură-te, tăietorul neghinelor înșelăciunii;
Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor;
Bucură-te, că ai semănat holda credinței;
Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos;
Bucură-te, că pe mulți ai adus mântuiți lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slu­­jirii Treimii;
Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinței păgâne;
Bucură-te, cel ce ai arat pământul cel ne­roditor;
Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor;
Bucură-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut;
Bucură-te, prin care cunoștința de Dum­nezeu a răsărit;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!
Condac 3:
D
in înălțime putere primind, te-ai ară­tat vi­teaz oștean, nevoitorule, al ne­stri­ca­tului Împărat Iisus, de stricăciosul îm­părat nete­mân­du-te, ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului cânți așa: Aliluia!
Icos 3:
A
vând, o, purtătorule de biruință, ca o mare pavăză credința lui Hristos în ini­mă, ca un leu râvnind, în mijlocul ne­vo­inței bărbătește ai stat cu îndrăzneață cu­ge­tare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând:>
Bucură-te, începătorule de toată biruința al lui Dumnezeu;
Bucură-te, voievodule al lui Hristos;
Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinței;
Bucură-te, de biruință purtătorule, mare ne­voi­torule al Duhului;
Bucură-te, prea tare David, care ai omorât pe Goliat;
Bucură-te, prea viteazule Samson, care ai bi­ruit pe cei de alt neam;
Bucură-te, al dreptei credințe în lupte bi­ruitorule;
Bucură-te, al relei credințe puternic cio­pli­torule;
Bucură-te, că ești îmbogățit cu inimă de fier;
Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant;
Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor;
Bucură-te, uriașul credincioșilor cel de cu­nună purtător;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!
Condac 4:
Z
iditorului cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, de sineți chemat, întru ne­vo­ințe ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tău, sfinte, cu untdelemnul păcătoșilor. Pentru aceea, vred­nicia de voievod ai aruncat-o lor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4:
A
le slujitorilor de idoli defăimătoare po­runci cele scrise împotriva crești­ni­lor și a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea lumea și trupul dis­prețuind, auzi acestea:
Bucură-te, că pe stricăcioasa bogăție ai urât;
Bucură-te, că pe aceasta săracilor ai îm­părțit-o;
Bucură-te, împotriva îndulcirilor pă­mân­­­tești, războitorule;
Bucură-te, decât bunătățile cele mate­rial­nice mai înaltule;
Bucură-te, că pe toată lumea cu pi­cioarele ai călcat-o;
Bucură-te, că mărirea cea trecătoare ai disprețuit-o;
Bucură-te, că floarea tinereții cu ve­derea ai trecut-o;
Bucură-te, că de frumusețea trupului nu te-ai milostivit;
Bucură-te, că viața întru nimic nu ți-ai cruțat;
Bucură-te, al trupului vrăjmaș neîmpăcat;
Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate;
Bucură-te, că ai luat biruința peste pa­timile tale;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!
Condac 5:
D
umnezeiască iubire ai avut în inima ta, mucenice, și foc al dragostei celei către Hristos; de care înfierbântându-ți-se min­­­tea, în­dumnezeit cu totul și înfocat te-ai făcut; și pe toate acestea de față ca un vis le-ai socotit, cân­tând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5:
C
ătre închinătorul de idoli, Dioclețian, zicea nevoitorul Gheorghe: Pentru ce în­târzii, judecătorule, și nu-mi gătești în grăbă toate chinurile? Căci pe toate sunt gata a le primi pentru Ziditorul meu! De aceea auzi:
Bucură-te, nemăsurată iubire către Dum­nezeu;
Bucură-te, înfocată dorință către Hristos;
Bucură-te, foc nestins al dragostei celei dum­nezeiești;
Bucură-te, iubirea cea neîncetată a Stă­pânului;
Bucură-te, că pe toate le-ai dat și pe Hristos L-ai cumpărat;
Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, că prin dor dorul trupului ai biruit;
Bucură-te, că văpaia prin văpaie ai stins-o;
Bucură-te, primitorul bunei desfătări;
Bucură-te, cel ce duhovnicește iubeai și îm­preună asemenea erai iubit;
Bucură-te, cel ce de sineți cu totul te-ai în­străinat;
Bucură-te, că de Hristos cu totul te-ai apropiat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­­cenice Gheorghe!
Condac 6:
C
u totul s-a spăimântat tiranul de prea­mi­nu­nata vitejie a ta, mucenice Gheorghe, și de cuvintele tale detunându-se, pește uimit și fără de glas s-a făcut, căci nu avea ce să zică, nici nu știa să cânte Domnului: Aliluia!
Icos 6:
L
uminat, o, mucenice, în auzul tuturor în mijlocul luptei ai strigat: Unul este Dumnezeu-Treimea: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, și Hristos este Dumnezeu; pentru aceea te bine­­cuvântăm pe tine, zicând:
Bucură-te, strălucite al Treimii propo­vă­­dui­torule;
Bucură-te, al credinței vesel trâmbițătorule;
Bucură-te, privighetoare cu dulce glas și mult versuitoare;
Bucură-te, rândunea cântătoare și răsunătoare;
Bucură-te, buze în cer tunătoare ale Dum­nezeirii lui Hristos;
Bucură-te, limbă de miere curgătoare a ico­nomiei lui Hristos;
Bucură-te, al cuvântării de Dumnezeu pro­povăduitorule;
Bucură-te, mărturisitor, împodobitor al credinței;
Bucură-te, a Părintelui sirenă strigătoare;
Bucură-te, psaltire a Duhului bine răsunătoare;
Bucură-te, prin care adevărul s-a arătat;
Bucură-te, prin care minciuna s-a înfruntat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!
Condac 7:
M
ari, după tot chipul, sunt felurile chi­­nu­rilor pe care le-ai suferit, muce­nice; căci, numai cugetând cineva la ele, i se frânge chiar inima. Dar tu pe acestea le-ai su­ferit, cu bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 7:
T
ânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea te-ai arătat, o, Mucenice Gheorghe; pen­tru aceea și chinurile cu bărbăție, ca și cum altul le-ar fi pătimit, le-ai suferit cu vitează cu­getare; de aceea cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, că pântecele cu ascuțișul suliței ți-a fost împuns;
Bucură-te, că trupul cu vine de bou ți-a fost lovit;
Bucură-te, că peste gură cu multe toiege ai fost bătut;
Bucură-te, că mâinile cu lanțuri ți s-au legat;
Bucură-te, că pe roata cea cu ascuțișuri ai fost tras;
Bucură-te, că pieptul tău cu pietre a fost strivit;
Bucură-te, că încălțăminte înroșită în foc ai purtat;
Bucură-te, că în groapa cu var trei zile ai petrecut;
Bucură-te, că înveninătoare băuturi ai băut;
Bucură-te, că adeseori în temniță ai locuit;
Bucură-te, că ai fost pus în sulițe prea ascuțite;
Bucură-te, că ai luat sfârșitul prin sabie;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!
Condac 8:
C
u totul străine și preamărite sunt toate mi­nunile câte le-ai făcut, Mucenice Gheor­ghe, în luptele tale, și, după suferințe nenu­mă­rate, cu bărbăție mare și cu putere, dând laudă lui Dum­nezeu, ai cântat: Aliluia!
Icos 8:
P
urtătorule de chinuri, având în pieptul tău întreg pe Hristos, Cel ce este minu­nat între sfinți, prin Acesta lucrai minunile cele înfricoșătoare și mai presus de minte; de care noi, înspăimântându-ne, cu mirare zicem:
Bucură-te, cel ce vârfurile sulițelor ai ne­socotit;
Bucură-te, cel ce chinul roții l-ai biruit;
Bucură-te, că te-ai arătat mai tare decât varul;
Bucură-te, că ai învins puterea veninului;
Bucură-te, că pe un mort de demult din mor­mânt l-ai ridicat;
Bucură-te, că pe boul lui Glicherie l-ai înviat;
Bucură-te, cel ce ai izbăvit un copil din Bulgaria;
Bucură-te, cel ce ai scăpat un copil din Creta;
Bucură-te, prin care copilul a biruit;
Bucură-te, de care neguțătorii s-au oprit;
Bucură-te, că stâlpul văduvei l-ai primit;
Bucură-te, că pe zeii elinilor i-ai surpat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!
Condac 9:
P
e tine toată firea îngerilor văzându-te stând în mijlocul luptei, tânăr și puternic prin Hristos, singur luptându-te, plesnind cu mâinile te lăuda; și bucurându-se, pe Domnul slăvea, cântând: Aliluia!
Icos 9:
M
ărturisitor al dogmelor credinței fiind, de trei ori fericite, și minuni multe să­vârșind, pe tine văzându-te popoarele pe pă­mânt, către credința dumnezeiască a lui Hris­­tos se în­demnau, și se bucurau cu duhul, zi­când ție unele ca acestea:
Bucură-te, priveliștea îngerilor;
Bucură-te, privirea oamenilor;
Bucură-te, îndulcirea puterilor cerești;
Bucură-te, veselia oamenilor pământești;
Bucură-te, că te-ai făcut mărire cerului și pă­mântului;
Bucură-te, că bucurie ai adus îngerilor și oa­menilor;
Bucură-te, desfătare frumoasă a lumii celei de sus;
Bucură-te, laudă dumnezeiască a lumii celei de jos;
Bucură-te, dulce strălucire a minților;
Bucură-te, dulce înfrumusețare a sufletelor;
Bucură-te, prin care Biserica se veselește;
Bucură-te, prin care toată lumea dănțuiește;
Bucură-te, purtătorile de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!
Condac 10:
C
eata demonilor, văzându-te pe tine, mu­cenice, că i-ai biruit pe ei prin luptă, căderea lor cu suspin amar o plângeau și acestea ziceau: Cum purtătorul de trup pe cei fără de trup i-a biruit și lui Dumnezeu cântă: Aliluia!
Icos 10:
T
oiag de biruință mare și atotputernic ai ridicat asupra amăgirii elinilor; pentru aceasta și purtător de biruință te numești, Mucenice Gheorghe, de care noi, minu­nân­du-ne spre laudă zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, pierzătorul demonilor;
Bucură-te, surpătorul elinilor;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat pe idolii cei ne­însuflețiți;
Bucură-te, cel ce ai vădit meșteșugirile lor;
Bucură-te, că stăpâniri și începătorii ai în­fruntat;
Bucură-te, căci cu vărsarea sângelui tău pe Leviatan l-ai înecat;
Bucură-te, cel ce focul amăgirii l-ai stins;
Bucură-te, cel ce lățirea politeismului ai stins;
Bucură-te, înfricoșătorule arzător al capiștilor;
Bucură-te, prea puternicule sfărâmător al idolilor;
Bucură-te, prin care satana suspină;
Bucură-te, prin care păgânismul oftează;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­­cenice Gheorghe!
Condac 11:
C
etele tuturor sfinților întâmpinau, o, mu­cenice, sfânt sufletul tău, când se suia la ceruri, și cu îngerii cântare de biruință lui Dum­nezeu strigau, întru bucurie cântând împreună: Aliluia!
Icos 11:
L
umina cea neapusă a Preasfintei Treimi o vezi nemijlocit, o, Gheorghe Muce­nice, și te bucuri acum de bucuria cea adevărată, ne­sfârșită și negrăită, pentru chinurile ce le-ai su­ferit; pentru aceasta zicem ție:
Bucură-te, că te desfătezi în viața cea fără de moarte;
Bucură-te, că te împărtășești de Lumina cea negrăită;
Bucură-te, vorbitorule de nematerialnicii îngeri;
Bucură-te, cu toți sfinții împreună-pe­tre­că­to­rule;
Bucură-te, că împreună cu Hristos, Cel ce a pătimit mai înainte, ai pătimit;
Bucură-te, că împreună cu Cel ce S-a prea­slăvit acum te-ai mărit;
Bucură-te, cel ce împărăția cerurilor ai do­bân­dit;
Bucură-te, cel ce de veșnica mărire te-ai îm­părtășit;
Bucură-te, cel ce porți cununa cea ne­veștejită;
Bucură-te, cel ce ai luat după har în­dum­ne­zeirea;
Bucură-te, neîncetat-văzătorule al lui Dum­ne­zeu;
Bucură-te, dumnezeiescule împreună-moș­te­nitor al lui Hristos;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!
Condac 12:
D
aruri ai luat, mucenicule, de la Dum­nezeu, a vindeca patimile sufletelor și ale trupurilor; pentru aceasta, dă-le pe acestea și nouă slujitorilor Bisericii lui Hristos, celor ce de amândouă acestea suntem lipsiți, dar care cân­tăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12:
C
u cântări de psalmi serbând amintirea și luptele tale, mucenice, te lăudăm pe tine și te binecuvântăm din suflet, ca pe un fierbinte apărător al lumii, și cu cântările, ca și cu buzele, toți sărutându-te, zicem către tine:
Bucură-te, comoara cea nefurată a săracilor;
Bucură-te, al văduvelor mare apărătorule;
Bucură-te, în felurite împrejurări al credin­cioșilor binefăcătorule;
Bucură-te, doc­tor fără de plată al bol­navilor;
Bucură-te, că tuturor toate, pentru Hristos, te faci;
Bucură-te, că pe toată lumea din nevoi o scapi;
Bucură-te, grabnic al celor în nevoi aju­tătorule;
Bucură-te, al întristărilor dulce mângâietorule;
Bucură-te, izvorule nesecat al minunilor;
Bucură-te, curgere neîncetată a darurilor;
Bucură-te, minunea Bisericii celei din Lida;
Bucură-te, rugătorule și mijlocitorule al tuturor;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­ce­nice Gheorghe!
Condac 13:
O
, Mucenice Gheorghe, nume dulce și scump tuturor credincioșilor, această scurtă laudă, ce o aducem ție, cu blândețe primește-o, și de tot felul de întâmplări ferește pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Înger întru nevoință... și Condacul întâi: Multnevoitorule...

luni, 27 iunie 2011

PARINTELE GHEORGHE CALCIU: Cuvant la Sfantul Mare Mucenic Gheorghe



Biserica numara printre Sfinti si Mucenici o serie intreaga de Sfinti militari care au facut parte din armata romana. Crestinismul se raspandise foarte mult, iar impotriva persecutiilor impotriva crestinilor, ei au preferat in locul gloriei militare lumesti slava vesnica, cununa cea nevestejita a martirajului, marturisind in fata tuturor credinta in Hristos si nerenuntand la ea, cu pretul vietii lor. [...]
Marele mucenic Gheorghe a trait in vremea imparatului Diocletian, care a domnit intre anii 248-305. El a fost un imparat care a fost foarte credincios zeilor pagani. Din cauza aceasta a avut o atitudine persecutorie fata de crestini; poate cea mai crunta si mai lunga persecutie a fost a lui, pana in 305. In acel an se imbolnaveste psihic si incepe sa fie urmarit si persecutat de asasinatele lui. Era mereu ingrozit ca va fi omorat. Se retrage de pe tron intr-un palat de pe malul Dalmatiei si acolo traieste izolat, neprimind pe nimeni, fara numai garda lui; dar se temea si de ea, ducand o viata foarte chinuita. Se presupune ca a murit in anul 313, cand a incetat si persecutia crestinilor. A murit in singuratate, ingrozit de toate spaimele care il inconjurau. Toate informatiile acestea le aflam de la Lactantiu, care a fost profesor in casa lui Diocletian, om foarte invatat.
La inceput Diocletian nu ii persecuta pe crestini chiar asa mult, adica nu in mod criminal. Intre timp Lactantiu se crestineaza si isi pierde slujba, el insa scrie toate cronicile de pe vremea lui Diocletian, iar in cartea lui Despre pedeapsa persecutorilor arata cum toti prigonitorii care au prigonit Biserica lui Hristos au sfarsit rau, si cel mai mare exemplu este Diocletian, pe care l-a cunoscut in epoca lui cea mai buna si in perioada de nebunie. Diocletian a avut o nebunie intunecata, era un om care a fost persecutat de spaimele lui interioare. Tot timpul avea impresia ca vor veni crestinii, ca va veni Iisus si-l va pedepsi pentru crimele pe care le-a facut, iar din cauza aceasta tot mai mult prigonea pe crestini.
La inceput, cum am spus, persecutia nu a fost asa de grea. Prima forma de persecutie a fost ca a dat ordinul ca toti cei din armata sa jertfeasca zeilor, daca vor sa mai ramana in armata, iar daca nu, sa fie dati afara. Aceasta a fost persecutia lui initiala. Intre timp, insa, prin anul 302, el cerceteaza oracolele pagane, care dadeau tot timpul raspunsuri incalcite. Si aceste oracole i-au spus lui ca trebuie sa persecute pe crestini. Si atunci, in anul 303, da un decret de persecutie foarte dur, in care se spunea ca toate Bibliile existente la crestini trebuie predate autoritatilor, ca sa fie arse in pietele publice. In aceasta situatie ginerele sau, Galeriu, a simulat doua incendii in palatul imperial de la Nicomidia unde era Dicoletian, dand vina pe crestini. Si atunci Diocletian a ordonat arestarea tuturor clericilor, preoti si diaconi si i-a silit sa jertfteasca zeilor. Asa au fost torturati, dati la fiare, omorati multi crestini si atunci crestinismul a dat un numar extraordinar de mare de martiri. Aceasta persecutie s-a intins in tot imperiul. Asa s-a intamplat pana la noi, cand au fost ucisi la Niculitel acei martiri: Zotic, Atalos, Filipos, Camasis… A fost o persecutie generala. Apoi a poruncit ca toti ostasii, nu numai ofiterii, care au credinta crestina sa si-o marturiseasca, pentru a-si lua pedeapsa.
In aceasta imprejurare, Sfantul Gheorghe a hotarat sa-si marturiseasca credinta lui in Hristos. El facea parte dintr-o familie sus-pusa, avea o anumita educatie, parintii sai erau crestini. Avea o infatisare frumoasa, era unul din cei mai viteji ostasi, si fiind asa dotat si remarcandu-se in razboaie, Diocletian l-a avansat foarte repede si l-a numit comandantul garzii imperiale. In aceasta pozitie l-a prins decretul lui Diocletian, care deja se extinsese asupra tuturor cetatenilor romani, care erau obligati sa jertfeasca o data pe luna zeilor pagani, in pietele publice. Si atunci s-au descoperit foarte multi crestini, probabil zeci de mii, sute de mii care au avut de suferit. In aceasta imprejurare Sfantul Gheorghe s-a hotarat sa-si marturiseasca credinta lui fata de Dumnezeu si fata de Hristos inaintea imparatului si a Senatului.
Pe cand imparatul era in Senat si se luau niste decizii, a intrat la ei Sfantul Gheorghe si a vorbit despre credinta lui si despre Hristos ca imparat. A spus ca decat sa slujeasca unui imparat si unui imperiu pagan, el prefera sa slujeasca lui Hristos, iar slujba lui fata de Hristos nu va consta in sabie sau in intreceri de lupta, ci a consta in sacrificarea lui pentru Hristos. A marturisit in fata tuturor ca este gata sa primeasca martirajul. Aceasta marturisire a Sfantului Gheorghe, care era foarte iubit de imparat si admirat de Senat, a starnit tulburare, intristare dar si manie.
Imparatul a poruncit ca Sfantul Gheorghe sa fie arestat. A fost pus in temnita si i s-a cerut sa-si renege credinta. Fiindca a refuzat, a fost supus la toate chinurile posibile, fiind poate unul din cei mai chinuiti martiri: a fost incaltat in sandale inrosite in foc, cu cuie, a fost tras pe roata, a fost aruncat in mare cu o piatra de gat dar, asa cum spune si Acatistul, a stat pe mare ca pe uscat, a fost aruncat in groapa cu var trei zile si nu a patit nimic.
Dumnezeu da Mucenicilor Sai o anumita forta duhovniceasca, iar lucrul acesta l-am vazut si in inchisoare. Adica oameni foarte slabi, oameni bolnavi, abia sufland, cum a fost Gafencu, aveau o forta extraordinara, fie ca erau chinuiti, fie ca erau flamanziti, nu simteau suferinta si continuau sa marturiseasca pe Dumnezeu, sa binecuvanteze pe cei care-i torturau. Asa a fost Gafencu, cel care a murit ca un sfant, asa se intampla cu toti martirii. Dumnezeu le da o tarie si adeseori ei nu simt suferinta fizica. Li se sfasia carnea cu gheare de fier, li se bateau cuie in maini si picioare, erau arsi cu flacari iar ei nu simteau durerea. Dumnezeu le dadea aceasta putere pentru a-si depasi suferinta.
Dar faptul ca nu renegau pe Dumnezeu, ca dupa ce erau arsi apareau intregi in fata oamenilor, a facut ca multi dintre cei care asistau la chinurile lor sa se pocaiasca si sa intre in randurile crestinilor. Acesta a fost marele merit al crestinilor. De aceea Biserica noastra spune ca sangele martirilor este samanta crestinilor. Cu cat mai multi martiri erau chinuiti si omorati, cu atat mai multi crestini rasareau din sangele lor, pentru a vedea forta lor, puterea lui Dumnezeu minunile care se savarseau si se pocaiau. Chiar atunci, in timpul chinurilor, ieseau si marturiseau in fata imparatului, spunand ca si ei sunt crestini. Adesea erau aruncati cu zecile in arene, sfasiati de fiare sau omorati de soldati.
Sfantul Gheorghe a fost patronul Armatei Romane. Iata cat de cinstit era Sfantul la noi, incat si Sfantul Stefan cel Mare l-a avut ca ocrotitor. Un drapel trimis de Stefan la Man. Zografu, in Sfantul Munte, il are infatisat pe Sfantul Gheorghe omorand balaurul. Iar pe steag se gaseste aceasta inscriptie:
O luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domnul Tarii Moldove, pazeste-L pe el neatins in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe tine, ca sa te preamarim in veci, Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008, adica 1500, la 43 ani ai domniei sale, Io Stefan Voievod, domnul Tarii Moldove.
Am vrut sa va aduc la cunostinta aceasta marturie istorica pentru a sti cat de cinstit a fost Sfantul Gheorghe in tot trecutul nostru, cum insusi Voievodul Stefan cel Mare si Sfant i-a dedicat aceasta rugaciune scrisa de el, care a ramas pe steagul lui de biruinta.
Intre mine si Sfantul Gheorghe a fost o legatura foarte stransa. Cand am fost in inchisoare, il chemam mereu si in multe imprejurari m-a ajutat. De atunci si pana acum nu incetez in fiecare zi sa-i adresez o rugaciune speciala. Sunt convins ca intre Sfant si cel care se roaga lui se stabileste o legatura stransa si ca adeseori multe din caracteristicile Sfantului, daca ai o legatura apropiata duhovniceasca cu el, se manifesta si in tine. In cazul meu, de pilda, precum Sfantul Gheorghe a trecut prin inchisori, asa am trecut si eu, asa cum Sfantul Gheorghe a fost intarit de Dumnezeu in imprejurari grele, asa am fost si eu intarit in momentele cele mai grele cand puteam sa pier, nu numai fizic, dar puteam sa pier sufleteste. Dar prezenta Sfantului m-a intarit, pentru ca el transmite celui care i se roaga si-i poarta numele o tarie a credintei lui si o protectie spirituala pe care Dumnezeu ne-o da noua prin el.
Adresati-va Sfantului al carui nume il purtati si el va va ajuta, adresati-va lui la vreme de necaz, de boala, in imprejurari grele si in clipele de bucurie: Sfinte Ioane, ocrotitorul meu, sau Sfinte Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, pacatosul! Adresati-va lui si el va asculta rugaciunea voastra! El este avocatul nostru, al celor care-i purtam numele in fata lui Dumnezeu. El duce rugaciunea noastra inaintea lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi. Si la sfarsitul vietii, cand mergem dincolo, alaturi de noi va sta si patronul nostru, daca l-am cinstit si ne-am rugat lui, va sta alaturi de Ingerul Pazitor, ca sa ne apere in fata acuzatiilor satanei. Aceasta pentru ca la Judecata particulara diavolul scoate toate pacatele noastre, pe care noi nici nu le mai amintim, le aduce la iveala, le arunca in balanta, si trebuie sa avem un avocat al apararii care sa aduca si faptele noastre cele bune. Caci noi vom fi atat de umiliti, incat poate nici nu ne mai amintim de faptele bune, asa cum am uitat si de pacatele noastre. Dar vin Ingerul pazitor si Sfantul protector si pun in balanta toate faptele noastre bune. Si adeseori o lacrima cantareste cat toate rautatile pe care le-am facut o viata intreaga.
Asa ca va rog, aduceti-va aminte de Sfintii ale caror nume le purtati si rugati-va sa va apere, sa apere familia, neamul nostru si toata lumea.

sâmbătă, 14 mai 2011

Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe



Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe
Sceptrul împărăţiei Romei luîndu-l cu nevrednicie păgînul Diocleţian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întîi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca şi cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor să fie. Pentru că diavolul petrecînd în acel idol neînsufleţit, dădea răspunsuri la cei ce-l întrebau, cu minciună proorocind despre cele ce vor să fie, deşi niciodată nu se împlineau proorociile lui. Odată, întrebînd Diocleţian pe Apolon despre un lucru, diavolul i-a dat un răspuns ca acesta: “Nu pot cu adevărat, ca mai înainte să-ţi spun cele ce vor să fie, căci împiedicare îmi fac oamenii cei drepţi pe pămînt şi pentru aceea mint Tripoadele cele de farmece în capişti; pentru că drepţii sleiesc a noastră putere”.
Deci, a întrebat Diocleţian pe slujitori: “Cine sînt drepţii aceia de pe pămînt, din pricina cărora zeul Apolon nu poate să proorocească?” Iar slujitorii i-au răspuns: “Creştinii de sub cer sînt drepţii aceia”. Aceasta auzind-o Diocleţian, s-a umplut de mînie şi de iuţime asupra creştinilor şi prigonirea cea de deasupra lor care abia încetase, a ridicat-o iarăşi. Şi îndată a trimis sabia sa prigoni-toare asupra oamenilor lui Dumnezeu celor drepţi, nevinovaţi şi fără prihană, cu poruncă ucigătoare, în toate părţile stăpînirii sale.
Şi puteai să vezi atunci închisorile barbarilor, tîlharilor şi ale făcătorilor de ruşine deşarte, însă erau pline de cei ce mărturiseau pe adevăratul Dumnezeu. Puteai să vezi felul caznelor celor mai înainte obişnuite, lepădîndu-se ca simple, iar altele noi şi mai cumplite aflîndu-se, prin care în toate zilele mulţimea creştinilor era schingiuită pretutindeni. Iar după ce în toate părţile şi mai ales dintre ale Răsăritului s-au adus la împărat multe scrisori pline de clevetiri asupra creştinilor, care îl înştiinţau că cei ce nu ţin porunca lui întru nimic, şi care se numesc creştini, numărul acelora este fără de sfîrşit; pentru că atîta s-au înmulţit, încît este de trebuinţă, ca ori să-i lase să petreacă în credinţă, ori cu război să se ridice asupra lor.
Atunci împăratul a chemat de pretutindeni la sine în Nicomidia, pe antipaţi şi pe ighemonii săi la sfat, pe domni, pe boieri şi pe tot senatul său adunîndu-l; le-a descoperit mînia sa asupra creştinilor şi poruncea, ca fiecare să dea sfat la lucrul ce le era pus înainte. Deci, mulţi grăind multe, la sfîrşit singur tiranul a vărsat o otravă ca aceasta, că nimic nu este mai cinstit şi mai de bună trebuinţă decît să se cinstească zeii cei vechi părinteşti. Şi toţi învoindu-se cu sfatul lui, le-a zis iarăşi: “Dacă astfel toţi socotiţi şi pe aceasta cu osîrdie doriţi să o faceţi şi a mea dragoste mult se cinsteşte de voi, apoi sîrguiţi-vă cu totul să pierdeţi credinţa creştinească cea potrivnică zeilor noştri, din toată împărăţia noastră. Şi ca să puteţi mai cu înlesnire a săvîrşi aceasta, eu cu toate puterile voi ajuta vouă”. Deci, toţi au primit şi au lăudat acel cuvînt împărătesc. Însă Diocleţian şi senatul au voit, ca şi al doilea şi al treilea rînd să se adune la acelaşi sfat şi au înştiinţat poporul; după aceea au întărit ca neschimbată să fie porunca aceasta.
În acea vreme, în cetatea Romanilor era minunatul ostaş al lui Hristos, Sfîntul Gheorghe, cu neamul din Capadocia, fiu de părinţi creştini vestiţi, din tinereţe învăţînd buna credinţă. Acela din copilăria sa a rămas orfan de tată, sfîrşindu-se tatăl său prin muceniceasca nevoinţă pentru Hristos, iar maica lui s-a mutat cu el în Palestina, căci de acolo era cu neamul şi avea acolo multe averi şi moşteniri. Iar după ce Gheorghe a ajuns la vîrstă desăvîrşită, fiind şi frumos la faţă, s-a arătat şi foarte viteaz cu trupul; pentru aceea s-a rînduit în oaste şi s-a pus tribun peste ostaşii unei cete vestite. În acea boierie fiind, după ce şi-a arătat vitejia sa în războaie, s-a cinstit cu dregătoria de comit şi de voievod de către împăratul Diocleţian, mai înainte de a şti că este creştin, la douăzeci de ani ai vîrstei sale, după ce maica lui se sfîrşise întru Domnul.
Şi cînd acel sfat tirănesc se săvîrşea spre pierderea creştinilor, Sfîntul Gheorghe era lîngă împăratul. Deci, în ziua dintîi, văzînd atîta pornire a păgînilor asupra creştinilor şi că sfatul lor cel nedrept nu poate de loc a se schimba, s-a chibzuit cu judecată, că acea vreme este potrivită mîntuirii. Şi îndată, toate cele ce le avea la sine, aurul, argintul şi hainele le-a împărţit săracilor; pe robii care erau cu sine i-a liberat şi celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărît să le împartă la cei ce n-au, iar pe robi să-i libereze. Şi în a treia zi, în care sfatul cel sîngeros al păgînului împărat şi al domnilor lui celor necuraţi, făcut cu nedreptate spre uciderea nevinovaţilor creştini, era să se întărească, Sfîntul Gheorghe, viteazul ostaş al lui Hristos, lepădînd toată frica omenească şi întărindu-se întru Unul Dumnezeu, avînd numai frica Lui în sine, a stat cu faţa luminată şi cu minte bărbătească în mijlocul adunării celei mari păgîneşti şi fără de lege şi unele ca acestea a început a le zice:
“Pînă cînd, o, împărate şi voi domni şi sfetnici, care, fiind rînduiţi pentru îndreptarea legilor bune şi a judecăţilor celor drepte, porniţi mînia voastră asupra creştinilor şi înmulţiţi nebunia voastră, întărind hotărîrile cele fărădelege şi judecăţile cele nedrepte, dîndu-le asupra oamenilor nevinovaţi, care n-au făcut nimănui strîmbătate? Pentru ce îi prigoniţi şi chinuiţi pe creştini prin a voastră păgînătate silind pe aceia, care au învăţat a ţine bine sfînta credinţă? Pentru că idolii voştri nu sînt dumnezei. Deci, nu vă amăgiţi cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu şi Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; toate s-au făcut prin El şi cu Duhul Lui Cel Sfînt toate s-au alcătuit. Ori singuri să cunoaşteţi adevărul şi să învăţaţi dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă, nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!”
De nişte cuvinte ca acestea ale lui Gheorghe şi de îndrăzneala lui cea neaşteptată minunîndu-se toţi, şi-au întors ochii către împărat vrînd să audă ce va răspunde la aceste vorbe. Iar împăratul, ca un ieşit din minţi sau ca un asurzit de tunet, şedea tăcînd, înăbuşind în sine pornirea de mînie. Apoi a făcut semn unuia din cei ce şedeau cu el, prieten al său, cu numele Magnenţie, cu dregătoria antipat, ca să răspundă lui Gheorghe. Iar Magnenţie, chemînd la sine mai aproape pe sfînt, i-a zis: “Cine te-a îndemnat la o atît de mare îndrăzneală şi grăire?” Răspuns-a sfîntul: “Adevărul!” Magnenţie i-a zis: “Care este adevărul acela?” Răspuns-a Gheorghe: “Adevărul este Însuşi Hristos, Cel prigonit de voi”. Zis-a Magnenţie: “Dar şi tu eşti creştin?” A răspuns Sfîntul Gheorghe: “Sînt rob al lui Hristos, Dumnezeul meu, şi spre El nădăjduind, în mijlocul vostru am stat de voia mea, ca să mărturisesc pentru adevăr”.
Cu aceste cuvinte ale sfîntului s-a pornit spre ceartă adunarea aceea, unii zicînd unele şi alţii altele, apoi se auzea un glas şi o strigare fără de rînduială, precum se obişnuieşte a se face într-o mulţime de popor păgîn. Atunci Diocleţian, poruncind prin vorbitori să fie tăcere, şi-a întors ochii spre sfînt şi, cunoscîndu-l, i-a zis astfel: “Eu şi mai înainte m-am minunat de bunul tău neam, o, Gheorghe! Sfatul tău şi vitejia judecînd-o a fi vrednică de cinste, te-am cinstit nu cu dregătorii mici; iar acum, deşi nu grăieşti spre folosul tău, însă eu iubind înţelepciunea şi bărbăţia care este în tine, cele de folos te sfătuiesc ca un tată şi te îndemn să nu te lipseşti de slava ostăşească şi de cinstea dregătoriei tale şi să nu-ţi dai floarea tinereţilor tale la munci, prin nesupunerea ta; ci să aduci jertfă zeilor, căci mai mare cinste vei lua de la noi”.
Iar Sfîntul Gheorghe a răspuns: “O, de ai fi cunoscut, mai ales tu singur, împărate, prin mine, pe adevăratul Dumnezeu şi I-ai fi adus jertfă de laudă Lui, te-ar fi învrednicit împărăţiei celei mai bune şi fără de moarte, de vreme ce aceea de care acum te îndulceşti este o împărăţie nestatornică, deşartă şi degrab pieritoare. De aceea şi cele dintr-însa sînt vremelnice şi nimic nu folosesc pe cei ce le au. Deci, nimic din acelea nu poate să-mi slăbească buna mea credinţă către Dumnezeul meu şi nici un fel de chin nu-mi va îngrozi sufletul, nici îmi va clinti mintea”.
Acestea zicînd sfîntul, iar împăratul fiind cuprins cu totul de mînie şi nelăsîndu-l să-şi sfîrşească cuvintele, a poruncit celor înarmaţi, care stăteau înainte, să scoată din adunare cu suliţele pe Gheorghe şi să-l arunce în temniţă. Iar ostaşii, săvîrşind degrabă porunca lui, o suliţă atingîndu-se de trupul sfîntului, îndată fierul s-a făcut asemenea plumbului; pentru că s-a turtit ca plumbul, iar gura mucenicului s-a umplut de laudele lui Dumnezeu. Ducînd ostaşii pe mucenic în temniţă, l-au întins la pămînt cu faţa în sus, bătîndu-l peste tălpile picioarelor, punîndu-i o piatră mare pe piept, căci astfel le poruncise tiranul. Iar sfîntul răbdînd, neîncetat înălţa mulţumire lui Dumnezeu, pînă în ziua următoare.
Sosind ziua, împăratul iarăşi a chemat la cercetare pe mucenic şi văzîndu-l turtit de greutatea pietrei, l-a întrebat, zicînd: “Oare te-ai pocăit, Gheorghe, sau încă petreci în nesupunerea ta?” Iar sfîntul, avînd pieptul turtit de piatră, abea putea să grăiască şi i-a zis: “Dar oare într-atîta slăbănogire, o, împărate, mă socoteşti că am ajuns, ca pentru atît de mică suferinţă să-mi lepăd credinţa? Mai lesne vei slăbi tu chinuindu-mă, decît eu fiind muncit”. Atunci Diocleţian a poruncit să aducă o roată mare de muncire, sub care erau aşternute scînduri, pline de fiare ascuţite şi înfipte în ele, asemenea unor săbii, ţepuşe şi cuţite; iar acele fiare erau unele drepte, iar altele strîmbe, după asemănarea undiţelor. Pe acea roată a poruncit să lege pe mucenic şi, întorcînd roata, să-i taie tot trupul cu acele fiare ascuţite, ce erau înfipte în acele scînduri sub roată. Aşa, fiind sfîntul muncit şi în bucăţi tăiat şi ca o trestie sfărîmîndu-se, răbda cu vitejie; şi mai întîi în munca aceea, cu mare glas se ruga lui Dumnezeu, nescoţînd nici un suspin; ci ca unul ce doarme şi nu simte, astfel răbda.
Iar împăratului, părîndu-i-se că mucenicul este mort, bucurîndu-se a lăudat pe zeii săi şi a strigat, zicînd: “Unde este Dumnezeul tău, Gheorghe? Pentru ce nu te-a scăpat de nişte munci ca acestea?” Deci, a poruncit să-l dezlege de la roată, ca pe un mort, iar el s-a dus la capiştea lui Apolon. Apoi deodată s-a înnorat văzduhul, s-a făcut tunet înfricoşat şi mulţi au auzit un glas de sus, zicînd: “Nu te teme, Gheorghe, căci sînt cu tine!” Apoi după puţin s-a făcut o strălucire mare şi neobişnuită şi s-a arătat îngerul în chip de tînăr preafrumos, stînd lîngă roată ca purtător de lumină, strălucind cu faţa şi, punînd mîna pe mucenic, i-a zis: “Bucură-te!” Şi nimeni nu îndrăznea să se apropie de roată şi de mucenic cît timp s-a văzut acolo cel ce se arătase. Iar după ce s-a făcut nevăzut, mucenicul s-a pogorît singur de pe roată, dezlegat de îngerul lui Dumnezeu şi tămăduit de răni; apoi stătea cu trupul sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi chemînd pe Domnul.
Ostaşii, văzînd aceasta, au fost cuprinşi de spaimă mare şi nedumerire şi, alergînd, au spus împăratului, care era încă în capişte la săvîrşirea necuratei jertfe idoleşti, urmînd după ostaşi şi Sfîntul Gheorghe, care a stat înaintea împăratului în capişte. Văzîndu-l împăratul, întîi n-a crezut că este Gheorghe, ci i se părea că este altul care seamănă cu el. După aceea cei ce stăteau aproape de împărat, căutînd cu dinadinsul către mucenic, au cunoscut că este chiar Gheorghe, şi încă şi mucenicul singur a strigat cu mare glas: “Eu sînt Gheorghe”. Şi toţi s-au spăimîntat şi, nepricepînd, au tăcut multă vreme, iar doi dintre bărbaţi care erau acolo, cinstiţi cu dregătoria curţii, Anatolie şi Protoleon, fiind mai înainte învăţaţi în credinţa creştină, văzînd acea minune străină, s-au întărit desăvîrşit în credinţa lui Hristos şi au strigat, zicînd: “Unul este Dumnezeu mare şi adevărat! Dumnezeul creştinilor”. Şi îndată împăratul a poruncit ca să-i prindă şi fără de nici o cercetare să-i scoată afară din cetate şi să fie tăiaţi cu sabia. Şi mulţi au crezut atunci în Hristos, dar îşi tăinuiau credinţa, neîndrăznind să o mărturisească de frică.
Împărăteasa Alexandra, fiind încă în capişte şi văzînd acolo pe mucenic tămăduit prin minune şi auzind de arătarea îngerească, a cunoscut adevărul şi voind cu îndrăzneală să mărturisească pe Hristos, a oprit-o eparhul şi mai înainte de a şti împăratul, a poruncit să o ducă acasă. Iar făcătorul de rău Diocleţian, neputînd să facă nici un bine, a poruncit să-l arunce pe Sfîntul Gheorghe într-o groapă cu var nestins şi să-l lase acolo pînă a treia zi. Sfîntul, ducîndu-se acolo, se ruga către Domnul cu mare glas, zicînd: “Mîntuitorul celor necăjiţi, scăparea celor izgoniţi, nădejdea celor fără de nădejde, Doamne Dumnezeul meu, auzi rugăciunea robului Tău şi caută spre mine şi mă miluieşte. Izbăveşte-mă de meşteşugirile potrivnicului, şi-mi dă putere, ca pînă la sfîrşit, să păzesc neschimbată mărturisirea numelui Tău cel Sfînt. Nu mă lăsa, Stăpîne, pentru păcatele mele, ca să nu zică niciodată vrăjmaşii mei: “Unde este Dumnezeul lui?” Arată puterea Ta şi preamăreşte numele Tău în mine, netrebnicul robul Tău. Trimite pe îngerul Tău, pe păzitorul nevredniciei mele, Cel ce ai prefăcut în rouă cuptorul Babilonului şi pe sfinţii Tăi tineri i-ai păzit nevătămaţi, Doamne, că bine eşti cuvîntat în veci. Amin”.
Aşa rugîndu-se şi îngrădindu-şi tot trupul cu semnul Crucii, s-a pogorît în groapă, bucurîndu-se şi preaslăvind pe Dumnezeu. Iar slujitorii, scufundîndu-l legat, după poruncă, în varul cel nestins, s-au întors. A treia zi a poruncit împăratul să scoată oasele mucenicului din groapă, crezînd că a ars în var. Şi, ducîndu-se slujitorii, au săpat varul şi au găsit pe sfînt întreg, mai presus de nădejde, viu şi sănătos, stînd dezlegat, cu faţa luminată, cu mîinile întinse în sus şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate facerile de bine. Iar slujitorii şi poporul care erau lîngă el, se uimeau de spaimă şi de mirare şi într-un glas preamăreau pe Dumnezeul lui Gheorghe şi-L numeau mare!
Aflînd despre aceasta Diocleţian, a poruncit să aducă îndată pe sfînt înaintea lui şi, preamult minunîndu-se, a zis: “De unde este în tine, Gheorghe, o putere ca aceasta şi cu ce fel de vrăji meşteşugeşti? Spune, pentru că mi se pare că tu, prin arătarea meşteşugului vrăjitoresc prefaci credinţa Celui răstignit în vrăjitorie, ca făcînd pe toţi să se minuneze de vrăjile tale, să te arăţi că eşti mare”. Sfîntul răspunse: “Eu aşteptam, o, împărate, ca tu să nu poţi nici a-ţi deschide gura spre hulirea Atotputernicului Dumnezeu, Căruia toate îi sînt cu putinţă şi cu minuni izbăveşte din primejdii pe cei ce nădăjduiesc spre El. Iar tu, fiind înşelat de diavol, ai alunecat într-o rătăcire şi o pierzare atît de adîncă, încît numeşti vrăji şi farmece minunile Dumnezeului meu cele văzute de ochii noştri; deci plîng de orbirea voastră, vă numesc ticăloşi şi vă judec nevrednici de răspunsul meu!”
Atunci Diocleţian a poruncit să aducă nişte încălţăminte de fier care să aibă într-însele piroane lungi şi arzîndu-le, să-i încalţe amîndouă picioarele mucenicului, apoi bătîndu-l, să-l fugărească pînă la temniţă. Într-o încălţăminte ca aceea fugărit fiind mucenicul, tiranul îşi bătea joc, zicînd: “Cît de grabnic eşti, Gheorghe! Foarte repede alergi, Gheorghe!” Iar mucenicul fiind tîrît aşa de greu şi bătut cumplit, zicea către el: “Aleargă, Gheorghe, aleargă ca să ajungi, căci alergi aşa ca şi cum n-ai şti”. După aceea, chemînd pe Dumnezeu, grăia: “Caută din cer, Doamne, şi vezi osteneala mea. Auzi suspinul ticălosului Tău rob, că s-au înmulţit vrăjmaşii mei şi cu urîciune nedreaptă m-au urît, pentru numele Tău cel Sfînt. Deci Tu Însuţi mă vindecă, Stăpîne, că s-au tulburat oasele mele şi-mi dă răbdare pănă la sfîrşit ca să nu zică vreodată vrăjmaşul meu: “M-am întărit asupra lui“”.
Aşa se ruga Sfîntul Gheorghe, mergînd la temniţă, în care, fiind aruncat, slăbea cu trupul de răni, avînd picioarele foarte rănite. Însă cu duhul se întărea, pentru că toată ziua aceea şi toată noaptea nu înceta a înălţa mulţumiri şi rugăciuni lui Dumnezeu. Apoi s-a tămăduit de răni, cu ajutorul lui Dumnezeu, în acea noapte şi s-a făcut sănătos la picioare, precum şi la tot trupul.
A doua zi l-au adus iarăşi în faţa împăratului, la locul de privelişte, unde era împreună cu împăratul toată suita. Văzînd împăratul că mucenicul merge bine, neşchiopătînd cu picioarele, ca şi cum n-ar fi avut nici o rană, cu mare mirare a zis către dînsul: “Ce este, Gheorghe, ţi-au plăcut încălţămintele?” Sfîntul răspunse: “Cu adevărat mi-au fost plăcute!” Împăratul zise: “Leapădă-ţi îndrăzneala şi fii blînd şi supus. Apoi, lepădînd meşteşugul vrăjitoresc, apropie-te şi jertfeşte milostivilor zei, ca să nu te lipseşti de viaţa aceasta dulce, prin chinurile cele grele”. Sfîntul Gheorghe răspunse: “Cît sînteţi de nebuni! Căci puterea lui Dumnezeu o numiţi farmece şi vă mîndriţi cu înşelăciunea diavolească cea fără de ruşine”. Deci Diocleţian, căutînd cu ochi mînioşi şi răcnind cu glas sălbatec, a tăiat vorba mucenicului şi a poruncit celor ce stăteau înainte să bată peste grumaji pe sfînt, ca să se înveţe a nu ocărî pe împărat. Apoi a poruncit să-l bată cu vine de bou pînă ce trupul lui se va vedea plin de sînge.
Astfel, Sfîntul şi Marele Mucenic Gheorghe, fiind cumplit chinuit, nicidecum nu şi-a schimbat lumina feţii sale; lucru pentru care împăratul, mîniindu-se mult, zicea către cei ce erau împrejurul lui: “Cu adevărat, aceasta nu este putere şi bărbăţie în Gheorghe, ci un lucru de meşteşugire şi vrăjitoresc”. După aceea Magnenţie a zis către împărat: “Este aici un om iscusit în vrăjitorii cu numele Atanasie, căruia, dacă vei porunci să-l cheme, degrabă biruindu-se Gheorghe, se va supune poruncii tale”. Şi îndată, chemînd pe vrăjitorul acela, a stat înaintea împăratului şi a zis către dînsul Diocleţian: “Ceea ce a făcut aici necuratul Gheorghe, au văzut ochii tuturor celor ce stau de faţă şi cum le-a făcut acelea, ştiţi numai voi cei iscusiţi în acel meşteşug; deci, sau să-l biruieşti şi să-i strici vrăjitoriile lui şi nouă supus să ni-l faci, sau cu farmecele otrăvii degrabă să-l pierzi din viaţa aceasta; ca astfel, din meşteşugul care s-a învăţat, din acelaşi meşteşug să-şi ia moartea cea cuvenită lui; căci pentru aceea l-am lăsat să trăiască pînă acum”. Iar vrăjitorul a făgăduit că a doua zi va săvîrşi tot ce i s-a cerut să facă.
Deci, împăratul, poruncind să păzească în temniţă pe mucenic, s-a sculat de la judecată. Iar sfîntul, intrînd în temniţă, chema pe Dumnezeu, zicînd: “Minunată fă, Doamne, mila Ta spre mine, îndreptează paşii mei spre mărturisirea Ta şi săvîrşeşte alergarea mea întru credinţa Ta; ca întru toţi să se preamărească numele Tău cel Preasfînt!” A doua zi iarăşi a şezut împăratul la judecată, la un loc mai înalt, în văzul tuturor. Şi a mers şi Atanasie vrăjitorul, mîndrindu-se întru a sa înţelepciune, ducînd împăratului şi tuturor celor ce stăteau de faţă oarecare lucruri fermecate în felurite vase. Şi a zis către împărat: “Să se aducă acum aici osînditul acela şi va vedea toată lucrarea zeilor noştri şi puterea farmecelor mele”. Şi luînd un vas a zis: “De voieşti, o, împărate, ca omul acela fără minte să te asculte întru toate, atunci să bea băutura aceasta”. Apoi iarăşi alt vas luînd, a zis: “Iar de voieşti împărăţia ta, să vezi moartea lui cea amară, pe aceasta să o bea”. Şi îndată din porunca împăratului, a fost adus Sfîntul Gheorghe înaintea lui la judecată. Şi a zis către dînsul, Diocleţian: “Acum se vor strica şi vor înceta toate vrăjile tale, Gheorghe!” Şi a poruncit cu sila să-l adape pe el cu băutură fermecată. Iar sfîntul bînd-o fără îndoire, stătea nevătămat, bucurîndu-se şi batjocorind acea înşelăciune idolească şi diavolească.
Împăratul, înnebunind de mînie, a poruncit, ca şi cu cealaltă băutură plină de otravă de moarte, să-l adape cu sila. Iar sfîntul neaşteptînd ca să-l silească, a luat singur vasul de bunăvoie şi a băut otrava cea purtătoare de moarte; dar era fără nici o vătămare cu ajutorul darului lui Dumnezeu, fiind păzit de moarte. Şi s-a minunat împăratul cu toată suita; asemenea şi vrăjitorul Atanasie stătea ca ieşit din minţi, minunîndu-se şi nepricepîndu-se. Apoi, după un ceas, a zis împăratul către mucenic: “Pînă cînd, Gheorghe, ne faci a ne mira de faptele tale? Pînă cînd ne amăgeşti şi nu ne spui adevărul? Prin ce fel de meşteşugiri vrăjitoreşti nu bagi seamă de muncile ce-ţi aducem asupra ta, încît nici de adăparea cea purtătoare de moarte nu te-ai vătămat? Spune-mi cu adevărat toate, că voim să te ascultăm cu blîndeţe”. Atunci Fericitul Gheorghe a răspuns: “Să nu socoteşti, împărate, că noi cu scorniri omeneşti răbdăm schingiuiri, ci cu chemarea lui Hristos şi cu puterea Lui; pentru că, nădăjduind spre Dînsul, întru nimic socotim toate chinurile, după tainica Lui învăţătură”. Zis-a Diocleţian: “Care este tainica învăţătură a Hristosului Tău?” Sfîntul Gheorghe a răspuns: “Ştiind, de mai înainte, că a voastră răutate sporeşte spre mai rău, a învăţat pe slugile Sale să nu se teamă de cei ce ucid trupul, că sufletul nu-l pot ucide, căci ni se spune că nici un fir de păr din capul nostru nu va pieri, iar de veţi bea ceva de moarte nu vă va vătăma. Şi acum ascultă, o, împărate; aceasta ne este nouă făgăduinţa cea nemincinoasă a Lui, pe care în scurt o voi arăta ţie: Cel ce crede în Mine, lucrurile pe care Eu le fac şi acela le va face.
Zis-a Diocleţian: “Şi care lucruri ziceţi voi, că sînt ale Lui?” Răspuns-a sfîntul: “Pe orbi a-i lumina, pe cei stricaţi a-i curăţi, şchiopilor a le da umblare şi surzilor auzire; duhurile cele necurate a le izgoni, pe morţi a-i învia şi altele asemenea acestora. Acestea sînt lucrurile lui Hristos”. Împăratul, întorcîndu-se către Anastasie vrăjitorul, a zis: “Tu ce zici de acestea?” “Mă minunez cum, batjocorind blîndeţea ta, acesta grăieşte minciuni, nădăjduind că va scăpa din puternicele tale mîini. Pentru că noi, folosindu-ne de multe faceri de bine de la zeii cei fără de moarte în toate zilele, însă niciodată n-am văzut ca să învieze un mort. Iar acesta, nădăjduind spre un om mort şi ţinîndu-se de Dumnezeul Cel răstignit, Îl mărturiseşte fără ruşine, că Acela este făcător de lucruri mari. Şi deoarece înaintea noastră a tuturor a mărturisit aceasta, cum că Dumnezeul lui este făcător de nişte minuni ca acestea şi că cei ce cred în El au luat această nemincinoasă făgăduinţă, ca aceleaşi lucruri să le facă, pe care şi Acela le făcea, deci să învieze şi acesta un mort înaintea ta, împărate, şi înaintea noastră a tuturor şi atunci şi noi ne vom pleca Dumnezeului său, ca Unui mai puternic. Iată se vede nu departe de aici un mormînt, în care cu puţine zile mai înainte a fost pus un mort, pe care eu îl ştiu de cînd era viu; pe acela de-l va învia Gheorghe, cu adevărat ne va birui pe noi!”
Şi s-a minunat împăratul de un sfat ca acesta a lui Atanasie. Deci, era un mormînt mare, departe de divan ca la o jumătate de stadie pentru că se făcea judecata aceea în priveliştea ce era lîngă porţile cetăţii şi se vedea mormîntul acela din cetate. Că elinii aveau obicei ca nu în cetate, ci afară din cetate să-şi îngroape morţii lor. Deci, împăratul a poruncit mucenicului, ca spre arătarea puterii Dumnezeului său, să învie pe mortul acela. Iar Magnenţie antipatul a rugat pe împărat ca Gheorghe să fie dezlegat din legături. Şi fiind dezlegat, Magnenţiu a zis către dînsul: “Acum, Gheorghe, arată-ţi lucrurile cele minunate ale Dumnezeului tău şi pe toţi ne vei aduce la credinţa Lui”. A zis către el sfîntul: “Dumnezeul meu, Cel ce toate le-a făcut din cele ce nu erau, este puternic, ca prin mine robul Său să învie pe mortul acela. Însă voi, fiind întunecaţi la minte de înşelăciune, nu puteţi să cunoaşteţi adevărul. Dar pentru poporul acesta ce stă înainte, va face Domnul meu această minune pe care voi o cereţi; însă să nu socotiţi că este vrăjitorie. Iată vrăjitorul pe care l-aţi pus de faţă, înaintea voastră a tuturor a mărturisit adevărul, că nici o vrăjitorie, nici puterea vreunui zeu n-a putut cîndva să învie vreun mort. Iată înaintea tuturor celor ce stau împrejur şi în auzul tuturor voi chema pe Dumnezeul Meu”.
Aceasta zicînd, şi-a plecat genunchii şi mult s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. După aceea, sculîndu-se, cu glas mare iarăşi s-a rugat, zicînd: “Dumnezeul veacurilor, Dumnezeul milelor, Dumnezeul tuturor puterilor şi Atotputernice, Cel ce nu ruşinezi pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, Doamne Iisuse Hristoase, auzi-mă pe mine smeritul robul Tău în ceasul acesta, Cel ce ai auzit pe Sfinţii Tăi Apostoli în tot locul, la toate muncile şi semnele, dă neamului acestuia viclean semnul cerut şi înviază mortul, care zace în mormînt, spre înfruntarea celor ce se leapădă de Tine şi spre slava Ta şi a Tatălui Tău şi a Preasfîntului Duh. Astfel, Stăpîne, arată celor ce stau înainte, că Tu eşti Unul Dumnezeu peste tot pămîn-tul, ca să Te cunoască pe Tine Domnul Cel Atotputernic şi cum că toate se supun voinţei Tale şi a Ta este slava în veci. Amin!”
Iar cînd a zis “Amin”, îndată s-a făcut vuiet mare şi cutremur, încît toţi s-au spăimîntat foarte. Atunci acoperămîntul mormîn-tului a căzut la pămînt şi mormîntul deschizîndu-se, mortul s-a sculat viu şi a ieşit dinăuntru, privindu-l toţi, fiind îngroziţi de frică. Şi îndată s-a făcut ceartă mare în popor, căci mulţi se bucurau şi pe Hristos ca pe un Dumnezeu mare Îl lăudau.
Iar împăratul şi cei împreună cu dînsul, umplîndu-se de spaimă şi de necredinţă, mai întîi ziceau că Gheorghe, fiind vrăjitor mare, nu pe un mort, ci pe un duh oarecare şi o nălucă a sculat din mormînt, spre amăgirea celor ce privesc. După aceea, cunoscînd că nu este nălucire, ci cu adevărat om înviat din morţi, care chema numele lui Hristos, alerga la Gheorghe şi de el se lipea, toţi erau întru nepricepere mare ca nişte ieşiţi din minte şi cu totul neştiind ce să facă, tăceau. Iar Atanasie, alergînd, a căzut la picioarele Sfîntului Gheorghe, mărturisind pe Hristos că este Dumnezeu Atotputernic şi rugînd pe mucenic ca să-i ierte greşelile cele făcute din neştiinţă. Iar după cîtăva vreme, Diocleţian poruncind să tacă poporul, a început a grăi astfel: “Oare vedeţi amăgire, o, bărbaţilor? Oare vedeţi răutatea şi vicleşugul vrăjitorilor acestora? Acest necurat Atanasie, ajutînd vrăjitorului celui de un obicei cu dînsul, nu i-a dat otravă aceluia să bea, ci nişte farmece ca să-i ajute spre amăgirea noastră şi pe un om viu, cu vrăjile lor l-au făcut că este mort, iar cu farmecele l-au sculat înaintea ochilor noştri, ca şi cum din morţi l-ar fi înviat”.
Aceasta zicînd, a poruncit ca lui Atanasie şi omului celui înviat din morţi, fără întrebare să le taie capetele, iar pe Sfîntul Mucenic al lui Hristos, Gheorghe, să-l ţină în temniţă şi în legături, pînă ce mai pe urmă va chibzui ce va face cu el. Iar Sfîntul Gheorghe, intrînd în temniţă, se bucura cu duhul şi mulţumea lui Dumnezeu, zicînd: “Slavă Ţie, Stăpîne, că nu ruşinezi pe cei ce nădăjduiesc spre Tine. Mulţumesc Ţie, că-mi ajuţi în toate şi-mi arăţi mari faceri de bine în toate zilele, iar a mea nevrednicie cu darul Tău o împodobeşti. Învredniceşte-mă, Dumnezeule, Dumnezeul meu, ca mai degrabă să văd slava Ta, ruşinînd pe diavol pînă în sfîrşit!”
Şezînd Sfîntul Marele Mucenic Gheorghe în temniţă, cei care crezuseră în Hristos, prin minunile făcute de dînsul, mergeau la el, dînd aur străjerilor şi căzînd la picioarele lui, erau povăţuiţi de dînsul la sfînta credinţă. Iar cîţi erau bolnavi primeau tămăduire de bolile lor, pentru că îi tămăduia prin chemarea numelui lui Hristos şi prin însemnarea Crucii, de aceea, mulţi mergeau la dînsul în temniţă. Între unii ca aceia era şi un bărbat, anume Glicherie, căruia i s-a întîmplat de a căzut un bou al lui din munte într-o vale şi i-a pierit boul. Dar auzind Glicherie despre sfînt, a alergat la dînsul, plîngînd după boul lui. Iar Sfîntul Gheorghe, zîmbind, a zis către dînsul: “Mergi, frate, şi bucură-te, căci Hristos al meu ţi-a înviat boul tău!” Iar el, crezînd cu neîndoire în cuvintele mucenicului, s-a dus şi şi-a aflat boul viu, după spusele sfîntului.
Deci, îndată s-a întors la mucenic şi în mijlocul cetăţii alergînd, cu mare glas striga: “Mare este cu adevărat Dumnezeul creştinilor!” Deci, prinzîndu-l pe acela ostaşii ce se întîmplaseră acolo, l-au înştiinţat pe împărat. Iar Diocleţian, umplîndu-se de mînie, nici n-a voit să-l vadă, ci a poruncit ca îndată să-i taie capul, afară din cetate. Iar Glicherie, bucurîndu-se, ca un chemat la ospăţ, alerga la moarte pentru Hristos, întrecînd pe ostaşi şi cu mare glas chema pe Hristos Dumnezeu, rugîndu-L, ca vărsarea sîngelui să o socotească lui în loc de Botez; şi astfel s-a sfîrşit.
Atunci unul din dregători a înştiinţat pe împărat, că Gheorghe, şezînd în temniţă, tulbură poporul; pentru că pe mulţi întorcîndu-i de la zei, îi duce la Cel răstignit şi prin farmece face minuni şi toţi aleargă la el. Deci s-au sfătuit ca iarăşi să-l scoată la cercetare, şi de nu se va pocăi şi la zei de nu se va întoarce, la moarte să se osîndească degrabă. Iar împăratul, chemînd pe Magnenţie antipatul, a poruncit ca a doua zi să gătească loc de judecată lîngă capiştea lui Apolon ca de faţă cu poporul să cerceteze pe mucenic. În noaptea aceea, rugîndu-se Sfîntul Gheorghe în temniţă, a adormit puţin şi a văzut pe Domnul arătîndu-i-se în vis, Care cu a Sa mînă îl sprijinea şi, cuprinzîndu-l, îl săruta şi-i punea o cunună pe cap, zicîndu-i: “Nu te teme, ci îndrăzneşte! Căci, iată, împreună cu Mine te vei învrednici a împărăţi. Deci, nu slăbi, că degrabă venind la Mine, cele gătite ţie le vei primi!” Iar Sfîntul Gheorghe, deşteptîndu-se şi lui Dumnezeu cu bucurie mulţumind, a chemat la sine pe străjerul temniţei şi l-a rugat, zicînd: “Un dar cer de la tine, frate. Porunceşte să intre aici sluga mea, pentru că am să-i spun ceva”. Şi, poruncindu-i străjerul, a intrat sluga la el, pentru că stătea afară aproape de temniţă şi scria faptele sfîntului şi cuvintele lui, cu toată luarea aminte.
Intrînd sluga, s-a închinat pînă la pămînt stăpînului său care şedea în legături şi, căzînd la pămînt lîngă picioarele lui, plîngea. Iar sfîntul l-a ridicat, poruncindu-i să se îmbărbăteze cu sufletul şi i-a spus vedenia sa, zicîndu-i: “Fiule, degrabă mă va chema Domnul la El. Iar tu, după chemarea mea din viaţa aceasta, să iei acest smerit trup al meu, împreună cu testamentul meu, pe care l-am scris mai înainte de nevoinţa mea şi să-l duci, ajutîndu-ţi Dumnezeu, în casa noastră din Palestina. Şi toate cele hotărîte de mine să le împlineşti şi să ai frica lui Dumnezeu şi credinţă neîndoită în Hristos”. El făgăduind că va împlini toate cele poruncite şi mult plîngînd, sfîntul l-a cuprins cu dragoste şi, dîndu-i sărutarea cea din urmă, l-a liberat cu pace.
A doua zi răsărind soarele, a stat împăratul la judecată şi, punînd înainte pe sfîntul mucenic, a început a vorbi către dînsul cu blîndeţe şi, oprindu-şi mînia în sine, îi zicea: “Nu socoteşti, o, Gheorghe, că sînt plin de iubire de oameni şi de milă, răbdînd pînă la îndurare? Martori îmi sînt toţi zeii că îţi cruţ tinereţile tale, pentru frumuseţea ce înfloreşte în tine, pentru cunoştinţa şi pentru bărbăţia ta. Aş fi voit să te am părtaş al împărăţiei mele şi să fii al doilea cu cinstea, dacă ai fi voit să te întorci la zei. Spune, deci, ce gîndeşti despre aceasta?” Sfîntul Gheorghe răspunse: “Se cădea, o, împărate, ca mila ta cea atît de mare să o fi arătat de la început către mine, iar nu să te sălbăticeşti atît de mult asupra mea”. Împăratul ascultînd cu plăcere nişte cuvinte ca acestea ale mucenicului, i-a zis îndată: “De voieşti să te supui mie cu dragoste, ca unui tată, toate chinurile care le-ai suferit, ţi le voi răsplăti cu multe cinstiri”.
Grăit-a Sfîntul Gheorghe: “De voieşti, o, împărate, să intrăm acum înăuntrul capiştei, să vedem pe zeii cei cinstiţi de voi”. Împăratul sculîndu-se cu osîrdie şi cu bucurie, a mers în capiştea lui Apolon cu tot poporul, ducînd cu cinste şi pe Sfîntul Gheorghe împreună cu dînşii, iar poporul striga lăudînd pe împăratul, socotind puterea şi biruinţa zeilor lor. Apoi, intrînd şi făcîndu-se tăcere mare şi pregătind jertfă, toţi priveau spre mucenic, aşteptînd fără îndoială să aducă jertfă zeilor. Sfîntul, apropiindu-se de zeul Apolon şi întinzînd mîna către el, a întrebat pe cel neînsufleţit, ca pe un viu, zicînd: “Tu voieşti să primeşti jertfă de la mine ca un Dumnezeu?” Sfîntul, zicînd aceasta, şi-a făcut semnul Crucii, iar diavolul care locuia în idol a răspuns nişte cuvinte ca acestea: “Nu sînt Dumnezeu; şi nici unul asemenea mie nu este! Numai Unul este Dumnezeu; Acela pe care tu Îl propovăduieşti! Noi ne-am depărtat de îngerii cei ce-i slujesc Lui şi înşelăm pe oamenii cei stăpîniţi de zavistie”. Atunci sfîntul a zis către el: “Dar cum îndrăzniţi voi să staţi aici, venind eu, slujitorul adevăratului Dumnezeu?” Zicînd sfîntul acestea, un sunet şi glas de plîngere ieşea de la idoli, apoi deodată căzînd toţi la pămînt s-au sfărîmat.
Atunci slujitorii şi mulţi din popor s-au pornit ca nişte turbaţi, cu multă mînie asupra sfîntului, bătîndu-l şi legîndu-l. Apoi strigau asupra împăratului: “Pierde pe vrăjitorul acesta, o, împărate! Pierde-l mai înainte de a ne pierde el pe noi!” Făcîndu-se o strigare şi o tulburare ca aceasta şi străbătînd vestea aceea prin toată cetatea, împărăteasa Alexandra, care pînă atunci avea ascunsă în sine credinţa în Hristos, neputînd s-o tăinuiască mai mult, a alergat într-un suflet acolo unde era Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, şi văzînd gîlceava poporului şi pe mucenic legat, privindu-l de departe şi neputînd să se apropie de dînsul din cauza mulţimii, a început a striga cu mare glas, zicînd: “Dumnezeul lui Gheorghe, ajută-mi că Tu eşti Dumnezeul Cel Atotputernic!”
După ce s-a liniştit puţin gîlceava poporului, Diocleţian a poruncit să-i aducă înainte pe mucenic şi fiind ca îndrăcit de mînia cea cumplită, a zis către sfîntul: “Oare astfel de mulţumire ai dat, pentru mila mea către tine, necuratule om? Oare aşa te-ai obişnuit a jertfi zeilor?” Sfîntul Gheorghe răspunse: “Aşa m-am deprins a cinsti pe zeii tăi, o, împărate nebun. Ruşinează-te dar de acum, de a-ţi pune nădejdea ta spre nişte zei ca aceştia, care nu pot să-şi ajute nici lor şi care nu rabdă nici venirea de faţă a robilor lui Hristos”.
Zicînd acestea sfîntul, iată a venit împărăteasa în mijloc, mărturisind cu îndrăzneală înaintea tuturor pe Hristos, Dumnezeul adevărat; apoi căzînd la picioarele mucenicului, defăima nebunia tiranului, ocărînd pe zei şi blestemînd pe cei ce se închină lor. Iar împăratul se uimea, văzînd pe soţia sa cu o îndrăzneală atît de mare slăvind pe Hristos, defăimînd pe idoli şi căzînd la picioarele mucenicului. Apoi a zis către dînsa: “Ce-ţi este, Alexandro, că lipindu-te de vrăjitorul şi fermecătorul acesta, te lepezi de zei cu atîta neruşinare?” Ea s-a întors de la dînsul, nedîndu-i nici un răspuns. Atunci Diocleţian, umplîndu-se de mai multă mînie, n-a mai făcut multă cercetare despre Gheorghe, nici despre împărăteasă, ci îndată a hotărît pedeapsă de moarte pentru amîndoi, într-acest chip: “Gheorghe cel rău, care a mărturisit că este galileean şi a hulit mult asupra zeilor şi asupra mea, împreună cu Alexandra împărăteasa mea, care s-a amăgit de vrăjile lui şi cu asemenea nebunie a ocărît pe zei, poruncesc să fie tăiaţi cu sabia”.
Atunci ostaşii cei rînduiţi pentru aceea, răpind pe mucenic legat, l-au dus afară din cetate, tîrînd împreună cu dînsul şi pe împărăteasa cea de bun neam, care, urmînd cu osîrdie, se ruga lui Dumnezeu în sine, mişcîndu-şi buzele şi privind adeseori spre cer. Apoi, ajungînd la un loc oarecare, împărătesei i-au slăbit puterile şi a cerut să şadă puţin. După aceea şi-a întors capul spre zid şi şi-a dat duhul în mîinile Domnului. Văzînd aceasta, Gheorghe, mucenicul lui Hristos, a preamărit pe Dumnezeu şi mergea cu mare bucurie, rugîndu-se Domnului, ca şi alergarea lui să se săvîrşească cu bine. Apoi, cînd s-a apropiat de locul cel hotărît, unde era să fie tăiat şi-a ridicat glasul şi se ruga în acest chip:
“Bine eşti cuvîntat, Doamne, Dumnezeul meu, că n-ai veselit pe vrăjmaşii mei, ci ai izbăvit sufletul meu ca pe o pasăre din cursa vînătorilor! Auzi-mă şi acum, Stăpîne, şi stai înaintea robului Tău în ceasul acesta de la sfîrşit şi izbăveşte sufletul meu de meşteşugirile duhului celui din văzduh, al vrăjmaşului celui mare şi de duhurile cele necurate. Şi să nu le socoteşti păcatul celor ce au greşit înaintea mea, în neputinţa lor, ci iertare şi dragoste arată-le lor, ca şi aceia, cunoscîndu-Te, să cîştige parte din Împărăţia Ta, împreună cu aleşii Tăi. Primeşte şi sufletul meu, împreună cu cei ce bine Ţi-au plăcut în veac, trecînd cu vederea toate greşelile mele cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă. Adu-ţi aminte, Stăpîne, de cei ce cheamă numele Tău Cel cu mare cuviinţă, că binecuvîntat şi preamărit eşti în veci. Amin”.
Astfel rugîndu-se cu bucurie şi-a plecat capul sub sabie. Şi a fost tăiat în ziua de douăzeci şi trei a lunii Aprilie, săvîrşindu-şi bine mărturisirea, împlinindu-şi alergarea şi păzind credinţa fără de prihană, pentru care a şi luat cununa dreptăţii cea pregătită lui. Unele ca acestea sînt nevoinţele cele mari ale viteazului ostaş Gheorghe. Unele ca acestea sînt biruinţele lui asupra vrăjmaşilor. Deci, în acest chip nevoindu-se, s-a învrednicit cununii celei nestricăcioase şi veşnice. Cu ale cărui rugăciuni şi noi să ne învrednicim în partea drepţilor şi să stăm de-a dreapta sa, în ziua venirii a doua a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.